– scroll down for English –
[RO]
Activitățile organizate de Asociația Oberliht în cadrul proiectului cultural Edu-Art 2020 au ca scop să ofere oportunități de educație artistică non-formală, să dezvolte spiritul civic prin artă și activism cultural. Proiectul propune un cadru de cercetare și analiză a relației între centru și periferie, înțeleasă din punct de vedere cultural, urbanistic și politic. O parte din activitățile proiectului vor fi făcute accesibile prin intermediul unui program public, care se va desfășura la Chișinău între 5 septembrie – 12 noiembrie 2020 și va fi accesibil tuturor doritorilor.
Programul public va fi lansat pe 5 septembrie cu o prezentare a Cursului de artă contemporană și curatoriat, cu participarea lui Vladimir Us [MD], coordonatorul proiectului, urmată de o prezentare a cercetătorului Maxim Polyakov [MD] dedicată temei principale a proiectul Edu-Art 2020 – Periferia, dimensiunilor sale culturale, urbanistice și politice, drept alternativă unei perspective economice și geo-politice dominante: Ce exemplu oferă periferia? Ce putem învăța de la ea, luând în considerație actualele schimbări majore la nivel global și cum putem aplica aceste cunoștințe în context local, ținând cont de relația, deseori dezechilibrată, dintre centru și periferie? Privită și analizată dintr-o perspectivă culturală, urbanistică și politică, drept alternativă unei perspective economice și geo-politice dominante, relația dintre centru și periferie ar putea sugera modele alternative de organizare și funcționare, și de dezvoltare pe termen lung, care ar asigura un grad mai înalt de autonomie celor activi în afara centrelor mari și ar conduce la descentralizarea vieții socio-culturale, economice și politice din Republica Moldova.